top of page
revistaganduricnic

Inside out – cronică de film

de Irina Toma, 9E

V-ați uitat vreodată la cineva și v-ați întrebat: oare ce se întâmplă în mintea sa?

Cu un răspuns la această întrebare au venit Pete Docter și Ronnie Del Carmen, creând filmul „Întors pe dos” (Inside out), din 2015. Cred că de atunci ați avut cu toții timp să îl vedeți, măcar o dată. Cu toate acestea, povestea lui Riley Anderson merită să fie văzută și revăzută prin ochii mult mai analitici ai liceenilor și adulților.

Deși este un film de animație, atractiv pentru cei mici, debordează de metafore care captivează și mințile mai mature, ale căror sentimente stau așezate la masă, nu brambura prin „sediu”.

Primul lucru care atrage atenția este asocierea dintre culori și sentimente. Protagoniștii filmului sunt Bucuria, Tristețea, Furia, Frica și Dezgustul. Primele trei sunt asociate culorilor primare, galben, albastru și roșu, apoi celelalte două, culorilor secundare: violet și verde. Pe parcursul vieții lui Riley, „proprietara”, aceștia cinci învață să conviețuiască, liderul ales fără discuții fiind Bucuria. Totuși, acest lucru pare să se schimbe, deoarece amintirile fetiței de un galben aprins, se transformă în albastru. Se pare că Tristețea nu poate rezista izolată la nesfârșit...

Străduindu-se să nu o lase pe Riley să perceapă prima zi de școală ca pe o experiență în totalitate tristă, Bucurie și Tristețe ajung printre Amintirile pe termen lung. Atât șocul produs de mutare, cât și schimbările pubertății, dau peste cap universul fetiței de 11 ani, iar aventura celor două personificări devine o metaforă pentru autocunoaștere, calea spre depășirea impasului sentimental.

Subconștientul lui Riley trebuie să răspundă la o întrebare, și anume: o amintire are o singură culoare? Este ea definită de un singur sentiment? Sau este un nor multicolor de senzații și gânduri?

Cu toții am trecut prin momente în care emoțiile nu mai aveau nicio logică, colorând experiențele într-un mod bizar, gri. Dar dacă acele sentimente sunt separate în mod conștient, tonul neutru, deprimant, poate să se transforme într-un curcubeu. Doar pentru că bucuria nu este singurul lucru pe care îl simțim, nu înseamnă că nu avem o viață fericită. Amintirile se țes ca niște broderii, cu zeci de fire în zeci de nuanțe, pentru că așa este și realitatea. Cele bazate pe un singur sentiment reprezintă doar percepția asupra evenimentului, dar aceasta se poate schimba în timp. De aceea, odată cu înaintarea în vârstă, rememorările devin din ce în ce mai obiective.

Filmul realizat de Pixar prezintă maturizarea prin înțelegerea sentimentelor. Pentru a le descrie, sunt folosite, pe lângă expresii faciale sugestive și replici inteligente, culori, deoarece, asemenea unui mozaic, o amintire este formată din mici bucățele de bucurie, tristețe, frică, furie și dezgust... și multe altele, care vor apărea pe parcursul vieții.

Totuși, cum se poate alege o culoare universală pentru un sentiment?

La începutul filmului, apariția fiecărui sentiment este corelată cu un element din viața copilului: Bucuria cu o stea, Tristețea cu o lacrimă, Frica cu un nerv, Dezgustul cu broccoli, iar Furia cu o flacără. Aceste elemente-simbol au dus la designul interesant al personajelor, păstrând pentru fiecare o culoare predominantă specifică.

Galbenul care o caracterizează pe Bucurie este cald și intens, „energetic”, asemenea sentimentului care umple sufletul lui Riley încă din primele secunde ale vieții.

Albastrul, pe de altă parte, este o culoare rece, care o caracterizează pe Tristețe prin apatia sa.

Roșul transmite cele mai puternice emoții, acesta fiind motivul pentru care Furia apare mult mai târziu în viața fetiței. Cea mai caldă culoare, roșul intens este cea mai vizibilă, iritarea fiind ușor de citit pe fața cuiva. Totuși, pentru cel care o experimentează, nu este întotdeauna evident că „vede roșu în fața ochilor”.

Verdele a fost ales pentru dezgust, deoarece, atât Riley cât și celelalte emoții, urăsc acel aliment, dar pe care Pete Docter îl adoră. De aceea, în loc de o nuanță pastelată, care să inducă calmul, optează pentru verdele închis specific legumei.

Alegerea făcută pentru frică este, după părerea mea, cea mai interesantă. Movul misterios pe care îl îmbracă simbolizează frica de necunoscut pe care personajul încearcă să o învingă, creând posibile scenarii deplasate, care, în final, fac mai mult rău decât bine. Totuși, este un sentiment necesar, deoarece „el știe cel mai bine să o țină pe Riley în siguranță”. Violetul este considerat, încă din antichitate, culoarea regalității, simbolizând felul în care frica tronează peste comportamentul omului. Inițial, Frica trebuia să aibă un rol mult mai important, pierzându-se el în locul Tristeții, deoarece schimbările sunt, mai ales pentru copii, terifiante.

Deși nicio explicație nu poate argumenta pe deplin de ce, acestea sunt culorile pe care le iau sentimentele și în mintea mea. Nu cred, însă, că este la fel pentru toată lumea, așa că nu ar strica să vă întrebați sinele în ce culori vă proiectează amintirile.

107 views0 comments

Erasmus

Comentarios


Colegiul Național „Ion Creangă”, București

  • Instagram
bottom of page