• Teodora Țeru, 11F

Istoria tarotului

Împărăteasa, Omul spânzurat, Luna, Turnul… Cu iconografia lor veche de secole, care îmbină un amestec de simboluri antice, alegorii religioase și evenimente istorice, cărțile de tarot pot părea greu de descifrat. Pentru necunoscători sau sceptici, practicile magice precum citirea cărților au puțină relevanță în lumea modernă. Însă nu este nevoie de darul clarviziunii pentru a vedea popularitatea cărților de tarot. Timp de secole, cărțile ilustrate au captivat oameni din întreaga lume, mai întâi ca un joc distractiv și mai târziu ca o tradiție în a prezice viitorul.


Deși astăzi le asociem cu ocultismul, cărțile de tarot au fost inițial doar un alt joc de cărți, de fapt, unul similar cu bridge-ul din zilele noastre. Ca și alte pachete, primele cărți de tarot înregistrate au apărut în Europa în secolul al XV-lea, cele mai populare seturi fiind vândute familiilor bogate din Italia. Imprimeria încă nu se inventase, așadar, din moment ce pictatul manual era singurul mod prin care aceste cărți puteau fi create, costa o sumă considerabilă de bani pentru a comanda ceea ce erau, în esență, zeci de picturi miniaturale.

Utilizarea frecventă a cărților de tarot pentru divinație a luat amploare abia la sfârșitul anilor 1700, când francezul Jean-Baptise Alliette a publicat primul ghid definitiv pentru citirea cărților de tarot. Sub pseudonimul Etteilla, scrie un ghid de utilizare a cărților și își lansează propriul pachet. Aliette dă sens fiecărei cărți, încorporând credințe despre astronomie și cele patru elemente, susținând că a împrumutat foarte mult din Cartea lui Thoth, zeul egiptean al înțelepciunii.



În 1789, Alliette a produs un nou pachet de cărți de tarot destinat exclusiv utilizării supranaturale. Acest pachet cuprinde 78 de cărți organizate în două categorii: Arcana Majora și Arcane Minora.


Arcana Majora prezintă 22 de cărți, fiecare indicând o figură alegorică (Magicianul, Marea Preoteasă, Împărăteasa, Împăratul, Marele Preot, Eremitul, Spânzuratul, Îndrăgostiții, Diavolul și Nebunul), o personificare a unui obiect (Roata Norocului, Faetonul, Turnul, Steaua, Luna, Soarele și Lumea) sau concept abstract (Forța, Dreptatea, Judecata, Echilibrul și Moartea). Se crede că aceste cărți dețin „marile secrete” ale conștientizării de sine spirituale.


Arcana Mică prezintă patru suite: spade, bâte, monede sau pentagrame și cupe a câte 14 cărți fiecare. Fiecare suită, la rândul său, cuprinde zece cărți numerotate și patru cărți de curte: Regele, Regina, Cavalerul și Valetul. Se crede că aceste cărți dețin „micile secrete”, ale vieții de zi cu zi.


Cel mai folosit tip de cărți de tarot face parte din pachetul Rider-Waite, așa cum a ajuns să fie cunoscut, fiind publicat în 1909 de către compania Rider din Anglia. Cea mai recentă renaștere a cărților de tarot din anii 1970 este rezultatul unei retipăriri și revizuiri a pachetului Rider-Waite, împreună cu un nou ghid de Stephen Kaplan, prin amabilitatea expertului în tarot A. E. Waite.


Atât Waite, cât și Smith au fost membri ai Ordinului Zorilor de Aur, o societate secretă care a avut un mare impact în secolul al XX-lea asupra mișcării oculte din Europa, iar cărțile lor noi proiectate marchează o schimbare clară față de pachetele anterioare. Pentru a însoți acest pachet, Waite a scris o carte intitulată ,,The Pictorial Key to the Tarot”, care a oferit o explicație aprofundată a simbolismului și imaginilor folosite în pachetul Rider-Waite-Smith și a sugerat moduri în care aceste cărți ar putea fi citite.


Probabil că, pentru marea majoritate, aceste cărți nu au fost niciodată o metodă sigură de a prezice viitorul, însă pot reprezenta un mijloc creativ de a interpreta și de a ajuta oamenii să ia decizii în viața cotidiană și să se împace cu impredictibilitatea.


-Țeru Teodora, 11F

86 views

Colegiul Național „Ion Creangă”, București

  • Instagram