Familia mea a avut dintotdeauna febra călătoriei. Vacanța de vară însemna de fiecare dată, înaintea fatidicei pandemii, cel puțin trei destinații, dintre care, datorită pasiunii tatălui meu pentru stilul de viață mai „rudimentar”, una trebuia să fie neapărat cu cortul la munte, în zona Zănoaga-Bolboci, despre care sper să am ocazia să povestesc. Totuși, cele mai memorabile experiențe pentru mine au rămas cele de peste hotare, de pe malul Mării Mediterane...
MUNTENEGRU
Iată cum, acum câțiva ani, am dat peste o nestemată adânc ascunsă de ochii turistului ghidat de agenții și recomandările clasice de pe internet. Mă aflam în Budva, o localitate superbă care, dacă nu ar fi fost pregnanta experiență culinară a pleșcaviței sau nelipsitul salut sonor dobra večer! (adică „buna seara!”), te-ar fi dus imediat cu gândul la atmosfera grecească. De fapt, la începutul vacanței eram chiar dezamăgită că aveam să ratez, cel puțin anul acela, experiența elenă, plajele de marmură, scaunele albastre incomode și mirosul de ied la proțap care fac din Grecia mai degrabă o stare de spirit decât o destinație de vacanță. Însă nu avea deloc a-mi părea rău...
Am ajuns acolo pe ruta cea mai complicată, având în mare, trei variante de drum: cel mai lung dintre ele ocolea tocmai prin Albania, pe coastă, celălalt, preferabil de evitat, traversează Kosovo, un teritoriu destul de instabil, unde este probabil să întâmpini probleme la graniță (ai nevoie obligatoriu de pașaport). Astfel, vrând-nevrând, am avut de înfruntat o lungă traversare a canionului Tara, celebru, din păcate, pentru accidentul sumbru din 2013, care a implicat un autocar românesc. Aveam să simt și eu, parcurgând drumul, emoția și frica pe care mi le generau acel peisaj dramatic, altminteri maiestuos. Șoseaua era imprevizibilă, tuneluri răsăreau de nicăieri, mici porțiuni din drum erau mai degrabă poduri, căci la stânga și la dreapta zăreai cu greu fundul hăului. Emoțiile mele și-au atins, cred, apogeul când, după ieșirea dintr-un tunel, mașina noastră a trecut pe lângă crucea ridicată în memoria celor 19 victime. Imaginația mi-o luase la goană, bineînțeles, dar, odată ieșită din defileu printr-un ultim tunel, amețită puțin de serpentine și încordare, am fost țintuită de scena care mi se lărgea tot mai tare în fața ochilor. Lucrul ciudat cu Muntenegru este că marea se deschide într-adevăr la baza munților: GPS-ul nostru semnala un număr tot mai mic de kilometri, dar uitându-te pe geam, ți se părea că piscurile alpine nu se mai sfârșesc. Aici, totul îți este dezvăluit dintr-o dată, pe neașteptate...
După călătorie, ne-am cazat în Budva cea cu trei fețe: cluburi zgomotoase și o faleză aglomerată în centru; un complex turistic în stil grecesc, gândit ca un veritabil sat cu vatră în partea vestică și un mic oraș vechi spectaculos în partea estică, înțesat de clădiri joase de piatră, cu aer medieval, dovadă istorică a portului de corăbii încă prezent, dar populat, astăzi, de iahturi de lux.
Cât despre locuri de îmbăiat... timp să ai! Plaja principală cu vedere spre insula Hawaii (da, chiar așa se numește), miile de bărci si bărcuțe și fermecătoarele potecile pietruite ascunse de zidurile vechii cetăți care duc către plaje presărate pe întreg țărmul, dar și limbile de nisip sau piatră accesibile doar cu taxiboat-urile, fac din această destinație o adevarată Grecie miniaturală. Iar unul dintre avantajele majore: orice serviciu, masă în oraș sau bilet de croazieră este mult mai ieftin decât în Grecia, ba chiar decât pe litoralul românesc! Astfel, cu doar 2€, ajungi pe insula Hawaii, sau pe plaja în trepte de la Ploce (cunoscută pentru barul piscină, unde îți sorbi băutura cu picioarele în apă și multă spumă).
Nu rata statuia balerinei de la Mogren, o plajă ascunsă de un golf, unită de faleză printr-un tunel pedestru, săpat în coastă.
Totuși, chiar și cu toate aceste locuri desprinse, parcă, din țări mult mai îndepartate, experiența mea preferată nu a avut legatură cu niciunul dintre ele.
Din Budva, trecând granița în Croația, se pot vizita mai multe localități, pecum Kotor, de unde poți începe o croazieră pe fiorduri de un dramatism greu de uitat, care amintește de un peisaj aproape absurd: țări nordice transpuse la Ecuator. Trecând în revistă cetăți impozante precum Herceg Novi, dintr-o piatră străveche, dar caldă totuși, sub abundența de soare, croaziera face mai multe opriri, sau navighează lin pe lângă locuri încărcate de istorie (tunelurile submarinelor naziste din Al Doilea Război Mondial, spre exemplu). Dacă pe străzile Kotorului te vei simți ca într-un film cu templieri, Herceg Novi te va purta într-un soi de Romeo și Julieta, într-o Italie străveche, fără a fi o coincidență, căci venețienii și-au pus fără ezitare amprenta pe aceste țărmuri.
Simțindu-mă, totuși, constrânsă de spațiu, vă voi povesti experiența din Dubrovnik în ceea ce urmează a fi partea a doua a Travel Blog-ului locurilor mai puțin umblate. Pe cât mai curând!