Sperând că v-a plăcut la Roma, m-am gândit astăzi să o luăm puțin spre nord și să ajungem în capitala modei, Milano.
Am ajuns la Milano în luna aprilie, am aterizat în jurul orei 9 dimineața și am luat un autobuz care ne-a lăsat în centrul orașului. Am ajuns la hotel, ne-am cazat și am plecat la plimbare.
Primul lucru pe care l-am observat, când am ieșit din hotel, au fost tramvaiele. Tramvaie vechi, aș putea spune chiar istorice, dar complet funcționale.
Vizita a început, bineînțeles, cu Domul din Milano. Fiind cea mai mare atracție turistică a orașului, catedrala este, într-adevăr, impunătoare, în stil gotic, cu milioane de detalii, începând de la ușile imense din lemn până la statuile sculptate așezate pe cele mai înalte turnulețe. Biletele se cumpără în prealabil, iar vizita se face pe baza unei programări. Pentru a ajunge sus pe Dom, se plătește o taxă în plus, dar merită din toate punctele de vedere. Priveliștea este uimitoare, mai ales în timpul nopții, când catedrala este complet luminată și poți observa detaliile sculpturilor.
Teatro alla Scala, o altă atracție care își merită loul pe lista noastră, este cel mai important centru de cultură milanez. O clădire masivă, de asemenea din piatră, cu detalii atent sculptate, luminată pe timp de seară, bineînțeles, în interior dominând eleganța, rafinamentul, opulența.
Să trecem, totuși, și la latura culinară a orașului italian. Față de Roma, la Milano, mai precis în Navigli (lângă canalul Naviglio Grande, la câteva minute de mers cu metroul din Milano), veți găsi în fiecare seară, după ora 18:00, oferta „All you can eat”. Astfel, la o băutură cumpărată de fiecare persoană, aveți la dispoziție gratuit un întreg bufet suedez, plin de bunătăți!
Totodată, în oraș veți găsi sute de magazine, restaurante, lăcașuri de cult sub forma numeroaselor biserici și catedrale, muzee, parcuri, piețe, străduțe superbe și clădiri deopotrivă istorice și moderne.
Așadar, dacă aveți ocazia, nu vă gândiți de două ori! Mergeți la Milano și bucurați-vă de tot ce vă poate oferi acest oraș superb!
Comments